By Expresia „taxa pe stâlp” a devenit celebră în România în anul 2014, atunci când a fost introdusă prin lege o nouă taxă care viza anumite construcții speciale. Deși denumirea sa oficială era diferită, în spațiul public și în mass-media a rămas cunoscută sub această formulă, care a stârnit numeroase discuții și controverse.
Originea denumirii
Denumirea populară „taxa pe stâlp” a apărut pentru că printre obiectivele vizate de impozit se aflau stâlpii de electricitate și alte construcții similare. Presa și opinia publică au folosit termenul pentru a sublinia caracterul aparent absurd al taxei: faptul că se plătea impozit chiar și pentru un simplu stâlp sau pentru infrastructură care nu aducea venit direct.
Denumirea oficială
Numele real al măsurii era impozitul pe construcții speciale. A intrat în vigoare în 2014 și obliga firmele să plătească un impozit de 1,5% din valoarea contabilă a construcțiilor speciale.
Ce construcții erau vizate
Taxa nu se aplica clădirilor obișnuite (blocuri, case, sedii de firme), ci altor tipuri de construcții, cum ar fi:
- stâlpi de electricitate și telecomunicații,
- eoliene,
- sonde petroliere,
- rețele de conducte,
- platforme industriale,
- construcții agricole.
Scopul și impactul taxei
Guvernul a introdus taxa pentru a crește veniturile la bugetul de stat. Totuși, ea a fost foarte criticată din mai multe motive:
- era considerată o povară suplimentară pentru companii,
- lovea în special în sectoarele energie, agricultură și industrie,
- putea reduce investițiile și competitivitatea.
Eliminarea taxei
În urma criticilor venite din partea mediului de afaceri și a dezbaterilor publice, taxa pe construcții speciale a fost eliminată începând cu 1 ianuarie 2017.
Concluzie
„Taxa pe stâlp” a fost denumirea populară a impozitului pe construcții speciale, aplicat în România între 2014 și 2016. Ea viza infrastructura și construcțiile industriale (inclusiv stâlpii de electricitate), generând numeroase controverse pentru că era percepută ca o taxă neobișnuită și împovărătoare pentru companii. Astăzi, expresia a rămas în limbajul public ca exemplu de măsură fiscală contestată și cu impact negativ asupra mediului de afaceri.
